Sfidăm până crăpăm!

„Minţim, sfidăm, lovim, scuipăm, ne doare în cot. Noi suntem puterea, noi vă tăiem drepturile şi tot noi le umflăm pe ale noastre. Ce dorim, aia avem!” Asta spun comisiile reunite şi probabil asta vor spune şi cei care vor acorda ultimul vot, celui mai nesimţit proiect de pensii care a existat vreodată în România. În mare secret, verificând în prealabil holurile, toaletele şi cotloanele Palatului Parlamentului să nu fie prinşi cumva, jepcarii din fruntea ţării s-au strecurat ca şobolanii în Comisiile reunite de Statut, şi au votat, iată, ridicând şi mâinile şi picioarele, Pensiile Nesimţite. Cu şapte voturi pentru şi doar unul singur, rătăcit şi hulit, împotrivă, calea către pensiile speciale parlamentare este deja presărată cu lauri. Mai este doar un pas până ca viitorii pensionari de lux să ne rânjească protezele, şi să ne dea, definitiv, peste nas. Acest proiect fără precedent va ajunge în pas alergător în plenul reunit al Camerei şi Senatului, şi dacă va primi votul parlamentarilor, atunci aceştia vor avea parte de pensii speciale nemeritate, până vor vedea cu coada ochiului lumina lumânării. Pentru pensionarii care ne citesc şi încă nu sunt lămuriţi pe deplin ce înseamnă acest lucru, le explicăm cu tristeţe că distinşii domni parlamentari, care peste puţin timp se vor pensiona, ar putea beneficia de o pensie specială, care desigur, se va adăuga la pensia pe care aceştia oricum o vor avea potrivit dreptului la pensie pe care îl are orice român care a contribuit la fondul de pensii prin munca sa. Ce înseamnă aceste pensii speciale, pe lângă nesimţire, batjocură şi sfidare? Înseamnă că burtoşii hapsâni ai neamului, vor adăuga la teancul de bănet primit lunar, o sumă cuprinsă între 1.000 şi 6.000 lei, în funcţie de perioada de somn desfăşurată în plen. Ai sforăit un an, primeşti una mie lei bonus. Ai sforăit patru ani, poţi ajunge la şaizeci de milioane pensioară. Vă îndemn acum să vă controlaţi taloanele de pensie, asta ca să fiţi siguri, deşi ştiţi, unde se vor situa aceşti oameni pe care i-aţi ales şi unde vă situaţi de ani buni, dumneavoastră. Vă întreb dacă aveţi, în această lună, siguranţa că veţi rămâne cu vreun leu, după ce achitaţi facturile la gaz, curent, telefon, după ce vă cumpăraţi medicamentele, după ce cumpăraţi hrana pentru animale sau cele necesare cultivării pământului pe care îl munciţi. De haine nu vă mai întreb pentru că văd că sunteţi tot cu cele de acum zece ani pe dumneavoastră. La bucurii sau surprize nu aveţi dreptul, aşa că nici la ele nu mai fac referire.

Sunt revoltat din cauza multor nedreptăţi la care asist zilnic, începând cu copiii, primii nedreptăţiţi de acest sistem bolnav, care sunt îndemnaţi să crească, prin grija statului, cu un leu şi treizeci de bani pe zi, până la bolnavii sau aparţinătorii care aleargă disperaţi la farmacii să-şi cumpere tratamentele, spirtul şi seringile, ca să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, după ce evident, au cotizat la sănătate zeci de ani. Însă ceea ce se întâmplă cu părinţii şi bunicii noştri este strigător la cer. Chinul prin care aceşti oameni trec, tăcuţi şi cu capetele plecate, teroarea zilnică la care sunt supuşi datorită munţilor de nedreptăţi pe care sunt nevoiţi, cu oasele lor şubrede, să îi urce zi de zi, tristeţea de pe chipurile lor, toate acestea mă cutremură. Noi, cei încă în putere, suntem aduşi de asemenea, în situaţia deprimantă de a nu-i mai putea ajuta sau susţine atât cât ar trebui. Fireşte că ei nu cer, niciodată n-o vor face, însă fiecare dintre noi ştie cât de mult şi-ar dori să-i putem ajuta. Să ştie că au medicamentele acolo, în sertar, că se pot uita la televizor şi că au în dulap, în câte o zi, o napolitană sau o bucăţică de ciocolată. Cei care tocmai şi-au pus votul răspicat pe aceste nesimţiri incomesurabile, ştiu toate aceste lucruri. Însă nu le pasă. Nu au nici cea mai mică urmă de respect, demnitate sau onestitate. La pensii mari, bonusuri şi mai mari. S-a votat sfidarea, batjocura, nedreptatea supremă, încă o dată. Ca şi când n-ar fi fost suficiente toate umilinţele la care sunt supuşi sistematic, pensionarii care ne-au crescut şi ne-au îngrijit, făcând asta şi acum, iată că cei ajunşi în scaunele înalte ale Statului îi scuipă o dată în plus, ca să înţeleagă că ei, oamenii cinstiţi, sunt doar nişte umbre care nu au contat şi nu vor conta în vecii vecilor, în faţa lor. Le urez acestor forme de viaţă lipsite de orice conştiinţă sau urmă de ceva omenesc în ele, să nu aibă parte nici măcar o zi de aceste drepturi pe care sunt pe cale să şi le atribuie, cu încălcarea celor mai elementare principii sociale, democratice sau omeneşti, şi ne bat din pumni că au mai reuşit încă o dată să ne prostească. Să nu uite nici măcar unul dintre ei, că vremea judecăţii se va apropia ca un uragan de ei şi averile lor, şi că vor plăti înzecit pentru toate nenorocirile pe care şi au pus semnăturile strâmbe şi vinovate.